marți, 3 mai 2011

BIBLIOTECA VIE DIN NOU IN BRASOV !


Anul acesta House of Angels sprijina organizatorii evenimentului Biblioteca Vie in actiunea de popularizare si promovare a acestei actiuni in comunitatea brasoveana.
Asociatia de Servicii Sociale Scut, cu sprijinul Asociatiei House of Angels si Centrului Cultural Reduta, organizeaza in perioada 20-22 mai 2011 evenimentul Biblioteca Vie. Acesta se va desfasura intre orele 10 si 17 la Centrul Cultural Reduta.

Biblioteca Vie isi propune sa atraga atentia asupra diversitatii in toate formele ei, sa stimuleze dialogul intre oameni. Esenta evenimentului se poate exprima prin urmatoarele cuvinte: “Intalneste-ti prejudecata!”. De multe ori diferentele dintre oameni nu sunt valorificate ca fiind resurse, de cele mai multe ori aceste diferente duc la discriminare, suspiciune si respingere.
  
Cartile din Biblioteca Vie sunt persoane reale apartinand unor categorii extrem de diverse si variate despre care exista anumite prejudecati sau stereotipuri (detinut, persoana cu dizabilitati, actor, astrolog, ecologist, etc.). Ele au acceptat sa vina si sa vorbeasca celor interesati despre experientele si modul lor de viata. Cititorul ia cartea si o “citeste” timp de 30 de minute.
Pe parcursul celor 3 zile de desfasurare invitam pe fiecare brasovean sa intre in contact cu oameni si experiente diferite. Va asteptam la Centrul Cutlural Reduta! Intrarea va fi libera.

In octombrie 2010 la Biblioteca Judeteana “George Baritiu” a fost pentru prima oara cand acest eveniment a fost organizat astfel incat TOTI brasovenii sa poata participa in calitate de Cititori. Rezultatele au fost peste asteptari. Peste 600 de brasoveni au participat ca si Cititori ale celor 57 de Carti, in majoritatea lor tineri care au acceptat provocarea de a se intalni fata in fata cu Cartile Vii si de a vedea intr-adevar daca acestea sunt asa cum isi inchipuiau.

ASOCIATIA DE SERVICII SOCIALE SCUT lanseaza un apel de participare la evenimentul BIBLIOTECA VIE. Asteptam cu interes reprezentanti din urmatoarele grupuri sau profesii: rromi, medici, piloti, exploratori, piloti, bucatari, maghiari, sasi, artisti plastici, fotografi, barmani, ecologisti, fosti consumatori de droguri, blonde, hairsylisti, antropologi, oameni de afaceri. Suntem deschisi si catre noi propuneri :)! Daca in organizatiile dumneavoastra exista persoane interesate sa participe la acest eveniment , fie in calitate de Carti Vii fie ca si voluntari, va asteptam sa ne contactati cat mai curand  la datele de contact de mai jos.

Pentru alte informatii:

-          Raluca Bratu – Asociatia Scut, coordonator proiect Biblioteca Vie
TEL: 0751.093.621 email: ralucamircescu@yahoo.com
-          Lucian Iuga – Asociatia House of Angels, coordonator promovare proiect Biblioteca Vie
TEL: 0724.859.013/0767.322.223 email: pr@houseofangelsfoundation.org  
-          Ioana Serb – Asociatia Scut, director executiv
TEL: 0751.093.620 email: ion_as@yahoo.com

WWW.HUMANLIBRARY.ORG

luni, 2 mai 2011

Pachetele donate de participantii la “Seminar de comunicare aproape gratuit” au ajuns la familiile sustinute in cadrul acestui proiect


House of Angels a distribuit cele 100 de pachete primite in cadrul evenimentului  “Seminar de comunicare aproape gratuit” desfasurat miercuri 13 aprilie 2011 la Hotelul Coroana Brasovului de catre trainerul Lorand Soares-Szasz. Managerul Coaching4you a contribuit primul cu un pachet pentru familiile brasovene sustinute in cadrul evenimentului de la Brasov. Coaching4you organizează un „Seminar de comunicare aproape gratuit”, din dorinţa de a oferi o altă prespectivă oamenilor de afaceri şi de a mulţumi societăţii pentru ajutorul oferit, adoptând  această strategie, de a pune în practică un concept de CSR. Conceptul are un dublu rol: de a educa mediul de afaceri şi oamenii şi de a ajuta categorii defavorizate.

Echipa House of Angels Brasov impreuna cu voluntari din cadrul Asociatiei, sprijiniti si de  Centrul Pilot de Voluntariat Brasov si de Primaria Municipiului Brasov a realizat in cursul zilelor de 14, 15 si 20 aprilie actiunea de distribuire a pachetelor cu alimente, rechizite si produse igienico-sanitare catre cele 10 familii defavorizate, beneficiari ai evenimentului din 13 aprilie. 100 de brasoveni - oameni de afaceri, marketing si vanzari, tineri profesionisti, studenti si proaspat absolventi – au reusit sa aduca un zambet de Pasti in sufletul acestor familii prin gestul lor caritabil si mai ales prin disponibilitatea de a dona suplimentar si alte produse cum ar fi haine, articole sport sau chiar bani.
House of Angels multumeste participantilor la acest eveniment si mass mediei care a sustinut initiativa Asociatiei.

 Acest eveniment a fost sutinut de Primaria Municipiului Brasov si de Centrul Pilot de Voluntariat Brasov prin participarea la actiunea de distribuire a pachetelor catre beneficiarii evenimentului.

Poze de la actiunea de distribuire a pachetelor aici: FotoBeneficiari Album Picasa

marți, 26 aprilie 2011

Update: Expozitia "Handmade pentru Pasti" cu lucrarile copiilor institutionalizati poate fi vizitata si saptamana aceasta !


Expozitia "Handmade pentru sarbatoarea de Pasti"  poate fi vizitata si in saptamana  26.04.- 30.04.2011 intre orele 11:00 - 19:00. Puteti alege un cadou unicat din cele 263 de obiecte artizanale si in acelasi timp sa faceti un gest carritabil deosebit aducand o raza de lumina in sufletul copiilor cu ocazia Sarbatorilor Pascale.


Va asteptam la Galeria Hora - Str. Postavarului, nr.16!

Un gand bun de Sarbatori!

joi, 21 aprilie 2011

Ultimele doua zile de expozitie ! Va asteptam !

House of Angels multumeste creatorilor pentru exemplul de implicare, pentru rabdarea si resursele investite in program si mai ales pentru daruirea si afectiunea de care au dat dovada in lucrul cu copiii institutionalizati. Multumim si voluntarilor implicati pentru participarea la program, DGASPC Brasov pentru sprijin, educatorilor si asistentilor sociali ce au colaborat cu ehipele noastre si au contribuit la obtinerea unor rezultate surprinzatoare.

Puteti achizitiona un obiect handmade realizat de copiii indrumati de creatorii pe care i-ati cunoscut mai sus  de la Galeria Hora din Brasov - str. Postavrului nr.16. Aveti ocazia sa intrati in posesia unui obiect unicat si in acelasi timp sa faceti o bucurie celor 310 copiii ce vor fi rasplatiti cu cadouri de Pasti din banii stransi.
 

miercuri, 20 aprilie 2011

Creatorii Handmade ce au participat la workshop-uri

 


Ally in Graphicland
Creator: Alexandra Zgondea

"Ally in Graphicland" a iesit timid la iveala in martie 2009. Am dorit prin ca prin obiectele pe care le realizez sa ofer o alternativa la productia de masa, care de multe ori mi se prezinta atat de rece, generala si insensibila. Graphicland, in viziunea mea este un taram insorit si plin de lucruri vesele, nascut din vise si lucruri frumoase descoperite in cele mai banale locuri si intamplari cotidiene...Un loc in care lucrurile create de mine au intentia de a inlocui orice chip posomorat cu un zambet sincer de veselie si care de cele mai multe ori au puterea de a face ziua mai frumoasa celor care indraznesc sa ii treaca pragul. Gama de obiecte pe care le realizez este variata si in continua dezvoltare, cuprinzand: pernute decorative, cutii de bijuterii, seturi de ceai, copruri de iluminat, tablouri si ilustratii, jucarii, accesorii si bijuterii. Diversitatea temelor abordate si a materialelor folosite vine din convingerea mea legata de creativitate, pe care o vad ca fiind un ingredient necesar procesului perpetuu de evolutie personala.  


Agat Art
Creator: Agata Secelean

Am absolvit Universitatea Naţională de Artă Bucureşti , secţia scenografie, apoi după o perioadă am revenit  în Braşov. De atunci am realizat scenografia mai multor piese la Teatrul Sică Alexandrescu şi la Centrul Cultural Reduta. Am început mai târziu să fiu interesată de designul de bijuterie. Prima colectie de bijuterii, s-a numit “Vintage”. În ceea ce priveste bijuteriile create de mine, o parte din ele sunt pictate manual. Am continuat să creez mai multe colecţii, fiecare pornind de la un concept diferit. În acelasi timp m-am ocupat  de  grafică si ilustraţie.Am avut expoziţii personale şi am participat la mai multe expoziţii de grup in Braşov şi în alte oraşe. Am lucrat ca scenograf şi la o piesă pentru copii,” Harap Alb”,  la Teatrul din Braşov. Pe lângă actori apareau pe scenă şi păpuşi. M-am gandit ca în acest proiect sa folosesc o parte din experienţa dobandită la acea piesă şi să îi învăţ să facă nişte păpuşi simple.






Galeria Creativ
Creator: Raluca Sabau

Activez in domeniul handmade de aproximativ 2 ani de zile. Ma implic atat in domeniul social cat si comunitar. Orfelinate, sate de etnii diferite care au beneficiat de ajutorul meu in acest domeniu. In prezent ma ocup cu organizarea de cercuri de creatie pentru copii. De ce am ales acest domeniu? Deoarece tot ce am facut pana acum se impletea oarecum cu handmade asa ca am decis deocamdata sa ma dedic acestui domeniu de activitate. Motivatia mea este schimbarea. Schimbarea care se produce in omul ducandu-l din lumea lui agitate si plina de grija intr-o alta lume de liniste si confort psihic.

Freelancer
Creator: Roxana Stan

  Activitatea mea in domeniul handmade este strict un hobby,modul meu de a ma relaxa.A fost o reala placere sa impartasesc copiilor aceasta experienta si am fost placut surprinsa sa vad ca au fost interesati sa continue. Colaborarea cu educatoarea de la centrele de plasament e m-a ajutat mult. Copiii au fost receptivi,cuminti si creativi. Am lasat imaginatia LOR sa isi spuna cuvantul si am constatat ca a iesit ceva frumos. Multumesc.



Freelancer
Creator: Monica Stanila

  Sunt tehnician dentar si  mi-au placut dintodeauna lucrurile facute de mana,totul a inceput dintr-o joaca cand o coleg de-a mea( Roxana Stan) a adus primele forme de ipsos (prin 2008 cred) si am inceput sa le pictam, dupa care colegii si prietenii au zis ca avem talent si uite asa am transformat acest hobby intr-o mica afacere. Avand si un loc de munca cu mult zgomot, pe mine aceasta noua activitate ma deconecteaza , relaxeaza si  ma ajuta sa imi pune in practica imaginatia si simtul artistic. Ce anume ma motiveaza??? Expresia oamenilor si multumirea lor, imi place sa aduc zambetul pe fetele oamenilor. In plus , invat repede si imi plac copii foarte mult.

Creative-Art
Creator: Calin Beatris 

Magazinul Creative-Art a luat nastere din pasiunea mea pentru arta  in toate manifestariile sale: pictura, grafica, decorativa. Am studiat pictura ... apoi cu pasi repezi am activat in domeniul graficii si nu in ultimul rand al animatiei 3D. In decursul drumului meu am intalnit oameni care mi-au demostrat ca  puterea de a creea apartine tuturor si fiecarui individ. De aceea  imi propun sa  incurajez pe fiecare in  libertatea de exprimare, in cercetarea "diferitului", a tot ce este "altfel" pentru a deveni ceva inedit. De aici si motto-ul BE CREATIVE MAKE ART. In afara de a furniza materia prima propriu-zisa Creative-Art ofera cursuri de creativitate pentru cei mici cu varste cuprinse intre 4-10 ani. Va asteptam pe Nicolae Balcescu ,nr 58 pentru a va redescoperi.




Freelancer
Creator: Gabriela Mardare

Mama a 2 copii, din care unul cu Sindrom Down, am inceput sa fac activitati handmade de curand cu gandul de a-mi implica si copiii si a le dezvolta latura artistica. Ca activitati desfasurate se pot aminti ateliere de lucru pentru confectionarea tablourilor, pe diferite suporturi (ipsos, lemn, panza), a ceasurilor si lumanarilor prin tehnica servetelului. Experienta de a lucra alaturi de copiii din centrele de plasament este uimitoare, dorinta lor de a invata lucruri noi este impresionanta, iar caldura cu care am fost primiti de neimaginat. Implicarea societatii civile in astfel de proiecte ar trebuii sa fie mai activa pentru a da o sansa in viitor acestor copii minunati. Pentru mine a fost prima experienta de felul acesta, insa cu siguranta nu si ultima.

Freelancer
Creator: Paul Zgondea

 Origami pentru mine este un hobby, obiectele pe care le creez fiind de obicei cadouri sau experimente personale. Am fost motivat sa impaturesc hartie pentru ca reusesc astfel sa imi exersez rabdarea si meticulozitatea iar rezultatul poate fi de multe ori spectaculos. In timp ce ii invat pe copii aceasta tehnica imi place sa cred ca ii ajut  sa fie mai pozitivi si le sporesc increderea in sine. Am mai publicat o parte din lucrarile mele origami aici : www.allyingraphicland.com



Freelancer
Creator: Danciu Adina si Marita Simona

Afland de pe internet de acest program artistic de voluntariat, ne-am format ca si grup pornind de la idea de a ne oferi cunostiintele artistice copiilor care vor participa. Adina: Activitatea de handmade am  inceput-o din nevoia de a crea ceva unic si deosebit pentru popria-mi nunta. Astfel am  realizat plicurile, cardurile si marturiile pentru acel eveniment. Am observat ca toata lumea a fost entuziasmata de creatiile mele si atunci am realizat diverse obiecte promotionale si pentru alte evenimente ajungand sa-mi realizez propia-mi mapa de lucrari. Impreuna cu Simona ne-am oferit voluntare cu scopul de a ajuta copii sa-si descopere latura artistica. Asadar pornind de la invitatii de nunta, felicitari, broderie, caligrafie, in cazul meu si margele, croitorie, pictura in cazul Simonei, inarmate cu multa creativitate si rabdare am ajuns sa ne regasim in tehnicile artistice Handmade. 

vineri, 15 aprilie 2011

Expozitie Handmade pentru Sarbatoarea de Pasti


In perioada 18 – 22 aprilie 2011 Expozitia “Handmade pentru Sarbatoarea de Pasti” va fi deschisa publicului la Galeria Hora pe str. Postavarului nr.16 unde vor putea fi admirate sau achizitionate obiectele artizanale realizate in urma acestui Program derulat de Asociatia “House of Angels”.S-au implicat in acest proiect prin sustinerea unor workshop-uri in centrele de plasament 10 Creatori handmade din Brasov insotiti de voluntarii Asociatiei House of Angels, in perioada 12 martie – 03 aprilie 2011

Workshp-urile au avut loc in week-end . Durata unui atelier a fost de aprox. 2 ore, copiii si educatorii fiind incurajati sa continue activitatea si dupa terminarea atelierelor.  In multe cazuri creatorii handmade au revenit in centre dupa workshop-ul initial pentru  activitati de finisare  sau incheiere a lucrarilor. Voluntarii House of Angels au participat la aceste ateliere  si s-au implicat activ sprijinind creatorii in lucrul cu copiii, ulterior intocmind si un raport de observatii. 

 “Handmade pentru Sarbatoarea de Pasti” – au fost implicati in acest program creativ-educativ 310 copii din 17 centre de plasament aflate in grija Directiei Generale de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului Brasov. Implicarea copiilor si educatorilor in program a fost excelenta, cei mici au fost extrem de receptivi si bucurosi pentru ca au experimentat lucruri noi, creatorii si voluntarii au comunicat foarte bine si cu asistentii sociali iar rezultatele workshop-urilor sunt intr-adevar surprinzatoare. A fost realizat un numar foarte mare de obiecte handmade ce au ca tema Sarbatoarea Sfintelor Pasti.

Obiectivele programului handmade pentru Sarbatoarea de Pasti:
1. Realizarea unor obiecte artizanale de către copiii si educatorii din centrele de plasament împreună cu un grup de Creatori Handmade din Brasov. Prezentarea lucrarilor handmade realizate de copii cu ocazia Sarbatorilor de Pasti (17 – 22 aprilie 2011). Creatiile din aceasta campanie vor fi expuse publicului in presa si pe internet.
2.Transmiterea valorilor educaţiei non-formale în rândul copiilor şi educatorilor precum şi  încurajarea creativităţii. De aceea este important ca educatorii din centrele de plasament să fie implicaţi în mare măsură în activităţile desfăşurate de echipa noastră, pentru a le continua ulterior. Atelierele desfăşurate au un rol demonstrativ şi recomandăm continuarea acestora şi după încheierea proiectului.
3. Achizitionarea obiectelor artizanale din aceasta campanie de catre agentii economici. Din fondurile stranse vor primi cadouri de Pasti copiii si educatorii. Propuneri pentru cadouri: jocuri de perspicacitate si jocuri educative
4.. Evaluarea impactului proiectului la nivel psiho-comportamental.  Continuarea proiectului  sub forma unui program de socializare prin “Tehnica Artei Combinate”

Necesitatea acestui Program :
         Reintegrarea copiilor din centrele de plasament in activitatile comunitatii locale.  House of Angels creaza programe creativ-educative  pentru copiii si adolescentii institutionalizati . 
         Putem contribui la formarea  acestor tineri  prin  transmiterea  in randul lor a unor idei precum “munca din placere” - “pasiune pentru imaginatie si creatie ”,  “dorinta de a invata lucruri noi” si nu in ultimul rand “apreciere pentru rezultate deosebite”.
         Proiectul nostru oferă  în primul rând copiilor din centrele de plasament ocazia de a ieşi din rutina zilnică, le antrenează creativitatea, gândirea, autocunoaşterea şi stima de sine şi încurajează educaţia non-formală

Centre care au participat la Programul “Handmade pentru Sarbatoarea de Pasti”: CP Rupea, CP Dacia, . CTF Dale Sacele, CTF Noi Orizonturi Sacele, CP Aurora Codlea,  CP Albina Codlea,  CTF Donald Harman, CTF Peter Pan Lunca Calnicului, . CTF Patrik Harman, . CTF Arlechin Tarlungeni, CTF. Lizuca Tarlungeni, CTF Patrocle Tarlungeni, CTF Brebenel Rasnov, . CTF Bamby Zarnesti, Sf. Maria Brasov, CRU Domino Ghimbav. Creatorii handmade si voluntarii House of Angels au predat tehnici creative copiilor si tinerilor institutionalizati cu varsta intre 2 si 21 ani.

Tehnici predate: tehnica servetelului, ceasuri pictate manual, felicitari de pasti si oua pictate, icoane pe sticla, origami, lumanari ornate, pahare de lumanari pictate, papusi textile, lucrari in ghips precum suporturi de oua, suporturi de lumanari, figurine  - toate pictate manual.

Va invitam sa admirati obiectele realizate cu tehnicile descrise anterior la Galeria Hora, str. Postavarului nr.16 in Saptamana Mare a Pastelui 18 -22 aprile, in fiecare zi intre orele 11:00 – 19:00. Puteti achizitiona lucrarile acestei campanii ajutandu-ne sa le facem o bucurile copiilor ce au participat la acest program. Din banii stransi pe aceste lucrari vor fi achizitionate cadouri pentru beneficiarii acestui program: 310 copii si tineri institutionalizati.